Eduard Pîrvuță își împlinește visul și câștigă Midnight Poker TVshow, refuzându-i lui Mirel Drăgan un dublu titlu de campion. Un nou satelit astăzi de la 21:00 pe 888poker!

După 2 ani de sateliți jucați și pierduți, încă de pe vremea „Road To Las Vegas”, Eduard Pîrvuță își împlinește visul de participa la „Midnight Poker TVshow” și o face în forță, ieșind victorios în episodul 3 al sezonului 5.

Un rezultat fantastic pentru Eduard dar greu de înghițit pentru cel de pe locul 2, invitatul special de ieri. Campionul mondial de Kempo Mirel Drăgan, invitat pentru a doua oară la masa live de la Poker Room București, a fost la un pas de a fi primul dublu campion la Midnight Poker. Dezavantajul major la fise la heads-up și-a spus însă cuvântul, el trebuind să se mulțumească cu cei 2.000$ încasați și să îl felicite pe Eduard pentru victorie și check-ul de 3.000$ oferit campionului.

Ocaziile se răzbună, se spune în fotbal, însă nu și l-a poker: cei 3 calificați în sezoane consecutive, o premieră la Midnight Poker, au terminat pe poziții nu tocmai ideale: Victor Pavelescu (participant la ep.2 al sezonului 4) s-a mulțumit cu 200$ și locul 7, Cristian Crăciunescu (ep.5 sezonul 4) a ieșit pe 6 pentru 250$ și profesionistul Cătălin „tepupatata” Badea (ep.6 sezonul 4) a fost eliminat cu mult ghinion, chiar de campion, pe poziția 5 pentru 500$.

După pauza de la jumătatea show-ului transmis ÎN DIRECT pe canalul nostru de YouTube și paginile de Facebook 888pokerRO, PokerfestTour și Holdem România, era deja clar cu cine țin zeii poker-ului: Eduard nu numai că se calificase printr-un miracol – finalist pe 7 la satelit, el a luat locul lui Ionuț Inel, calificat pe 6, care jucase deja în episodul 2 al aceluiași sezon – dar se părea că nu poate pierde nici măcar o mână.

Eliminările lui Ionuț Nicolae pe 4 pentru 750$ și Sergiu Balinton pe 3 pentru 1.000$ au venit în grabă și jocul de heads-up pentru titlu și check-ul de 3.000$ era pregătit. Avantajul de 3:1 la fise a fost însă prea mult pentru fostul campion al episodului 6 sezonul 3 la Midnight Poker TVshow. Mirel Drăgan s-a mulțumit cu cei 2.000$ oferiți de 888poker și Eduar Pîrvuță a ridicat check-ul în aplauzele prietenilor și celor care încă nu erau la mese la ziua 1B a PokerFest 500.000 ron garantați.

Un nou episod ne așteaptă joia următoare și calificarea pentru el se desfășoară chiar în seara aceasta, de la ora 21:00, pe www.888poker.ro. Cu doar 5$ și un dram de noroc vei putea ajunge în primii 6 care vor fi norocoșii adversari ai frumoasei Karina, invitată special a 2-a oară la Midnight Poker în episodul 4 joi 7 aprilie de la ora 14:00!

Succes la calificare și ne revedem în echipă completă la LIVESTREAM joia viitoare!