Un episod “Midnight Poker” de pomină, cu un final exploziv și inedit, se încheie cu victoria lui Cătălin Paparușcă. Un nou sezon începe joia viitoare și te poți califica la el ASTĂZI de la 20 pe 888poker.ro!

Clujeanul de 26 de ani, aflat la 4-a participare, reușește să devină noul campion “Midnight Poker TVshow” dupa un final palpitant, încheiat inedit cu victoria la fise, așa cum nu s-a mai întâmplat în show-ul nostru decât o singură altă dată.

Nimic din acțiunea de la începutul episodului, care a avut-o pe Francisca invitat special, nu prevedea finalul de senzație la care am fost ieri martori în direct de la Poker Room București. Aflată a 3-a oară la masa de joc albastră 888poker, Francisca a reușit să ne încânte din nou cu prezența-i diafană și o poziție de final 4 mai bună decât la celelalte apariții.

Episodul 6 a avut calificați mulți jucători profesioniști, unii cu multiple apariții la “Road To Las Vegas” sau “Midnight Poker TVshow”, și jocul se anunța dificil pentru cei 2 amatori declarați, Mihai Pandele și cântăreața Francisca Andreea Dulceanu.

“Gheața” jocului de tatonare, fără mâini spectaculoase, a fost spartă abia după pauza de la jumatea show-ului de poker live la TV, o data cu eliminarea lui Călin Tatulea pe 7 pentru 200$ și a lui Mihai Pandele pe 6 pentru 250$.

Cei rămași și-au riscat în mod repetat fisele all-in, forțați de blind-urile uriașe. Perdanții acestei lupte de „guerilla” au fost într-un final Andrei Pasca pe 5, pentru 500$ și vedeta invitată Ciska, pe locul 4 pentru 750$. Ce a urmat a fost ca la un meci de fotbal, cu acțiune incredibilă și răsturnări de situație în clasament spectaculoase. Cei trei profesioniști, Cătălin Paparușcă fiind cel mai experimentat dintre ei (2 prezențe la “Road To Las Vegas” și una la “Midnight Poker”), și-au disputat acerb șefia la masă și părea că vom avea nevoie de o întâlnire “bombă” pentru a decide victoria.

Totul a luat însă o turnură deosebit de agresivă și spectaculoasă atunci când, forțați de formatul emisiunii și regulile show-ului TV, au fost anunțate ultimele 5 mâini. La finalul lor, un campion avea să fie decis în urma unui chip-count, opțiune aparent lipsită de febrilitate.

Nimic mai neadevărat însă! Chip lead-ul a trecut pe la fiecare din cei 3 în ultimele 5 maini, fiecare mână fiind ALL-IN, cu sau fără showdown. Totul avea să fie decis chiar în ultima mână: Paparușcă, la blind-uri 25k/50k cu big blind ante de 50k, cu 347.000 în stack (700.000 în total) se decide cu greu să dea pas la 55 în buton. Cătălin  “tepupatata” Badea, eternul chip leader în a doua jumătate a episodului, cu 210.000 în stack, era “forțat” de joc să împingă all-in din small blind cu 98o. Spre bucuria lui, Bogdan Scutaru, profesionistul de cash game, găsea in BB, cu doar 143.000 în stack, mâna premium KK și un board inofensiv avea să îi ofere mult dorita “dublă”.

Totul însă în van, pentru că, în urma numărătorii dealer-ului, clujeanul devenea victorios și ridica, extenuat de presiunea ultimelor mâini și emoțiile de final, check-ul campionului de 3.000$! Cine spune că doar a treia oară e cu noroc?

Cu acest final de excepție am încheiat și sezonul 4, joia viitoare pe 17 martie urmând să pornim un nou sezon cu un invitat…special. Pentru a fi alături de noi la livestream de la ora 14, e absolut necesar să te califici astăzi de la ora 20:00. Satelitul online de 5$ cu 1.000$ gtd te așteaptă în clientul 888poker.ro și primii 6 vor fi prezenți pentru un nou show senzațional, jucând pentru o parte din premiile totale de 7.700$ puse în joc de 888poker în fiecare săptămână!